Dialog de taină între jurnalista Amalia Vasilescu și scriitorul Călin Pintea.
Amalia Vasilescu: Târgu-Mureșul este un...târg, așa că vorba zboară repede: Am înțeles că Duminica trecută, în 17 Decembrie, la biserica din Bolintineni s-a sărbătorit ceva aparte. Despre ce este vorba?
Călin Pintea: Nimic deosebit. Un grup de prieteni a hotărât să se strângă în acest loc, atât pentru a se așeza în lumina lui Hristos, cât și pentru a o sărbători cu câteva zile înainte pe Sfânta Muceniță Iuliana, dar și pe cei care îi poartă numele: Julieta, Giulia, Iulian, sau...Iuliu, așa cum se numește Părintele micuțului așezământ.
Amalia Vasilescu: Este o practică obișnuită prăznuirea Iulienilor?
Călin Pintea: Acum am făcut-o pentru prima oară, dar ne dorim să permanentizăm această celebrare, fiindcă nu-i altceva decât o dulce așezare în Cuvântul Viu. Din păcate uităm prea ușor de miracolul lucrurilor care ne leagă și preferăm substitute fel de fel. Criza de sensibilitate a omului modern este o realitate incontestabilă, fiind vizibilă peste tot, indiferent dacă vorbim de artă, prietenie, ori legătura dintre soți. Noroc cu biserica, probabil unul dintre ultimele bastioane ale freamătului interior care ne mai salvează de neant.
Amalia Vasilescu: Ce este mai important, locul sau starea?
Călin Pintea: Înclin să cred că locul aduce cu sine și starea. Vedeți, ne-am obișnuit să aniversăm persoanele dragi la restaurant. Nu zic că-i rău, însă întâlnirea noastră de la sfârșitul săptămânii trecute este o mărturie că putem transforma sufletul în floare chiar și într-un local de cult. Drept dovadă am colindat, s-au recitat poeme și cineva a dezlegat câteva pagini dintr-o carte care abia așteaptă să se întrupeze în zbor. La prima vedere nimic special, dar atmosfera de intimitate, profunzime și empatie ne-a umplut inimile de o caldă bucurie. Nu-i așa că „n-ai nevoie de foarte multe ca să fii fericit”?
Amalia Vasilescu: Este necesar să perpetuăm asemenea „pretexte” pentru a ne întâlni?
Călin Pintea: Firește. Uitarea este o formă de neiubire, iar clipele de apropiere pe care le putem zămisli sunt în primul rând daruri ce ne recuperează pentru noi. Așadar, pledez pentru apropiere, fraternitate și empatie, odată în plus acum, în pragul sărbătorilor. La urma urmei cam toți avem nevoie să auzim îndemnul „Lazăre, ia patul tău și umblă” și...ce minunat este să intri în rolul Tatălui.
Amalia Vasilescu: Două vorbe despre Sfâna Iuliana?
Călin Pintea: A fost o fecioară care la doar 18 ani și-a asumat sacrificiul suprem de dragul iubirii de Hristos. Este ocrotitoarea familiei și în mod deosebit a femeilor care sunt aproape de momentul în care vor aduce pe lume prunci. Ce bine ar fi dacă tinerele mame însărcinate s-ar încrede în ajutorul ei...
AAmalia Vasilescu: Ne îndreptăm spre Sărbătoarea Nașterii Domnului, cum ar trebui să întâmpine creștinii acest eveniment religios?
Călin Pintea: Omul eshatologic nu trebuie să trăiască într-o dulce letargie a așteptării proniei divine care – nu-i așa? – se revarsă peste toți ca urmare a marii iubiri ce ne-o poartă Dumnezeu, ci într-un demers cinetic de căutare, înțelegere și cunoaștere a Cuvântului Întrupat. Cum poate face asta? Însuflețind trezvia inimii, iubind mai mult și intensificând fapta ziditoare. Pofta va veni mâncând, iar asfel își va îmbogăți comoara.
Amalia Vasilescu: Ne stă în putință să facem pași în direcția asta?
Călin Pintea: Cred că merită să încercăm. Avem în noi o puritate aparte, fiindcă trăim într-o comuniune cu îngerii, așa că hai să scoatem la iveală frumusețile din noi.
Amalia Vasilescu: Mulțumesc. La mulți ani, să ne reîntâlnim cu bine.
Călin Pintea: Sărbători fericite. Spiritul Crăciunului este dovada vie că Dumnezeu sălășuiește în noi.
Articol publicat în cotidianul ZI DE ZI.